luni, 16 ianuarie 2012
Povestea romanului care "domneste" peste Canary Wharf: Totul a inceput cu un telefon de la Margaret Thatcher
Totul a inceput cu un telefon de la Margaret Thatcher. Firma pentru care lucra George Iacobescu tocmai termina de dezvoltat World Financial Center din New York cand a primit un telefon de la Primul Ministru britanic in 1987.
„Sunteti singurul dezvoltator din lume care poate sa ridice Canary Wharf”, a spus Thatcher.
Intrigat, seful grupului canadian Olympia&York, Paul Reichman, a trimis cinci dintre executivii companiei la Londra pentru a analiza locul in care urma mai apoi sa se ridice districtul de business. George Iacobescu, acum presedinte si director executiv al Canary Wharf Group, a fost unul dintre ei.
Atunci a fost pentru prima oara cand Iacobescu, primul roman numit cavaler de Regina Marii Britanii, a fost in Londra.
Iacobescu a povestit intr-un interviu acordat The Telegraph cum initial s-a ratacit in oras, cum locul in care astazi lucreaza aproape 100.000 de oameni era pustiu si lipsit de orice forma de infrastructura, neavand nici macar apa sau electricitate si cum a fost initial sceptic cu privire la dezvoltarea proprietatilor. „Cand m-am intors, i-am scris o nota sefului meu -Nu va atingeti de proiect-”, isi aminteste managerul.
In ciuda dubiilor initiale ale lui Iacobescu, estul Londrei a devenit unul dintre cartierele comerciale etalon in lume. De asemenea, desi sceptic, Iacobescu a fost entuziasmat de lucrare in ceea ce priveste partea de inginerie, mai ales ca o buna parte din proiect trebuia construita pe apa.
De altfel, Iacobescu, de profesie inginer, a lucrat in Romania pentru compania britanica Wimpey, dezvoltand statii de pompare pentru agricultura.
George Iacobescu s-a nascut in Romania in 1945 si a crescut intr-un mediu pe care il descrie ca brutal, represiv si „cel mai rigid stalinist” regim comunist. El a povestit ca era disperat sa plece din Romania inca din momentul in care a invatat sa citeasca.
Intr-un final la maturitate, dupa cativa ani de asteptare, i s-a oferit pasaportul si a plecat in Montreal.
In 1978, Iacobescu a inceput sa lucreze la Olympia&York si a ajuns sub aripa protectoare a fondatorului firmei, Paul Reichmann.
Dupa ce s-a mutat in New York pentru a lucra la World Financiar Center, Iacobescu a fost inclus si in echipa de elita trimisa in Londra pentru a lucra la Canary Wharf, la acea data cea mai mare dezvoltare din lume.
„Trebuie sa fii putin nebun ca sa te apuci de o asemenea constructie, pentru ca nu am realizat cat de dificil era. Canary Wharf era o mica municipalitate. Am lucrat la drumuri, transport, crearea unei comunitati. Am cheltuit in primii 3-4 ani aproape 2 mld. lire. Trebuia sa cream un mini oras si costul infrastructurii era urias. Probabil abia in ultimii 5-6 ani ne-am recuperat banii investiti intre 1987 si 1991”, povesteste Iacobescu.
Succesul Canary Wharf a fost doar o chestiune de timp. „In realitate, au trebuit 20 de ani ca proiectul sa devina un succes”, a spus managerul roman. „S-a dovedit ca a fost produsul potrivit, doar ca a fost nevoie de mult timp”, a adaugat Iacobescu.
Recunoașterea meritelor printr-un titlu nobiliar
În ciuda îndoielii inițiale a lui Sir George, zona imobiliară din East London a devenit una din cele mai recunoscute și de succes districte comerciale din lume. Pe lista de onoruri de Anul Nou, acest lucru a fost recunoscut cu un titlu nobiliar pentru Iacobescu, acum președintele și directorul executiv al Canary Wharf Group.
“Este fantastic, dar am încercat să strălucească mai mult lumina reflectoarelor din Canary Wharf. Este ceva care, sincer, nu ar fi fost posibil fără o muncă asiduă din partea colegilor mei. Sincer, ar trebui să împart această onoare cu echipa mea de la Canary Wharf”.
Creșterea Canary Wharf în ultimii 25 de ani și cea a lui Sir George, în vârstă de 66 de ani, au povești incredibile.
George Iacobescu ramane ambitios cu privire la proiect in continuare, acesta considerand ca suprafata proprietatilor din Canary Wharf se va dubla in urmatorii 10-12 ani.
De asemenea, romanul considera ca bancile din economiile emergente vor incepe sa intre in spatiile din proiect.„Cred ca in timp vor veni”, spune Iacobescu
De asemenea, Iacobescu a inceput sa primesca telefoane de la lideri politici care au nevoie de expertiza acestuia in proiecte de regenerare urbanistica, asemanator telefonului dat de Thatcher din 1987. Doar ca acum ei suna din China. „Cred ca intr-un fel Canary Wharf este foarte apreciat in tarile care alearga pentru a prinde din urma Occidentul. Probabil am putea sa facem cinci sau sase Canary Wharf maine in China”, spune managerul.
O va face? Ar fi proiecte interesante, spune Iacobescu razand.
Cine este antreprenorul roman care la 25 de ani cucereste Londra. Acum se extinde la New York
Brainient, compania lansata de romanul Emanuel Gal (25 de ani) si care acum are sediul in Londra, a primit o finantare de 1,8 milioane de dolari de la un grup de investitori strategici, printre care si fondul de investitii ceh Credo Ventures, a anuntat compania.
Brainient este cunoscuta pentru lansarea in 2008 a unei platforme de publicitate pentru video online. Aceasta permite adaugarea a diferite optiuni prin care reclamele online pot deveni mai interactive.
Printre ceilalti finantatori se numara Atlas Venture (care au investit afaceri precum DataXu, AdSafe Media, OwnerIQ), Estag Capital (investitori in RevenueMax), Sherry Coutu si fondul 500 Startups.
Banii vor fi utilizati pentru a mari echipa, pentru a extinde birourile pe care compania le are in Londra si Bucuresti si pentru a deschide o noua filiala in New York.
In 2011compania a realizat peste 100 de campanii pentru clienti precum Samsung, Volvo, Canon, GetTheLabel si GlassesDirect.
Compania Brainient a mai obtinut o finantare de 800.000 de dolari in 2010 si una de 50.000 de euro in 2009, cand a castigat competitia britanica dedicata start-upurilor Seedcamp Week.
Cine este Emil Gal
Emil Gal are 25 de ani, iar in urma cu 5 ani a terminat Facultatea de Matematica-Informatica, dupa cum afirma pe blogul personal.
A incercat sa infiinteze “o afacere” de cand avea zece ani cand realiza carti de vizita pentru profesori, dar primul business l-a lansat la 19 ani, acesta esuand dupa doi ani.
A lucrat la canalul de televiziune de muzica U, iar in vara lui 2007 a lansat BrainTV, una dintre primele televiziuni online locale, care a fost inchisa in 2008 din lipsa de fonduri pentru cheltuielile lunare de peste 10.000 de euro.
In 2008 a lansat Skimbit, un program de marketing afiliat (practica pe web prin care un comerciant rasplateste unul sau mai multi afiliati - publisheri - pentru fiecare vizitator sau client adus, conform Wikipedia) in care la inceputul lui 2009 un grup de investitori din Marea Britanie au investit un milion de dolari.
In 2008 a mai inceput in parteneriat cu Florin Grozea, solistul formatiei Hi-Q, eOk.ro, un site legal cu muzica gratuita, iar in 2009 a infiintat Veevid, o platforma de video management open-source.
Din 2009, antreprenorul s-a mutat la Londra, declarand pentru agentia Reuters ca orasul britanic “este centrul lumii daca vrei sa lucrezi in media si publicitate".
Pe de alta parte, antreprenorul afirma in august 2010 pentru cotidianul britanic Financial Times ca a hotarat sa dezvolte platforma Brainient in Marea Britanie pentru ca Romania este “o piata mica in care agentiile nu sunt puse la punct cu ultimele tehnologii” si ca urmatorul start-up pe care il va lansa va fi tot in Londra

Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)